handbal et al.

Dupa zile si zile de lipsa, revine in forta: ea, maiastra. Adecatelea io.

 

Nici nu apucasem sa intru bine in casa, stiam ca pierdusem deja aproape jumatate din prima repriza facand cumparaturi (chestii total lipsite de importanta: mancare..). Am ramas priponita in fata televizorului, cu geaca pe mine, cu fularul la gat, cu sapca pe cap si cu o cutie de pate Sibiu in buzunar. Si asa am stat pana la pauza. Cu lumina stinsa. Stiam ca meciul nu va fi cine stie cat de palpitant, era evident, doar Romania juca cu Letonia. Nu prea aveam emotii. Cu toate astea am stat acolo, vre-un sfert de ora fara sa ma misc. Bine ca nu era nationala de fete pentru ca atunci eram nevoita sa raman acolo si in pauza – experienta cu potential pentru dezastru foarte mare. In timpul meciurilor baietilor, la pauza am voie sa ma misc. La fete, nu. Acolo raman, in special in meciurile importante, cum a fost in meciul cu Franta, din timpul Campionatului Mondial din decembrie anul trecut… La inceputul meciului, cand Romania pierdea am stat pe scaunul de la birou, mai postam cate ceva pe un forum, comentam pe bloguri, etc. La pauza m-am invartit, am scos cateva perle, am vorbit cu frate-meo despre originile (in sensul cel mai plastic)poporului francez si ultranationalismul lor scarbos (sper deosebire de “iubita” noastra patrie!).. Apoi m-am asezat turceste in pat si: MINUNE! Romania a inceput sa joace mai bine! In consecinta nu m-am mai dat jos din pat in nici una dintre pauzele din timpul meciului, absolut deloc. Sunt aproape sigura ca nici de zbantuit nu m-am zbantuit pe loc… Pana cand nu am castigat. Culmea e ca din momentul in care m-am asezat turceste in pat si pana la finalul meciului nu m-au mai bantuit gandurile negre: pierdem. Eram sigura, intr-un fel de-a dreptul psihotic, ca daca nu ma misc de pe pat o sa castigam. Am citit ulterior ca s-a intamplat si altora (ceea ce nu m-a facut sa fiu mai putin ingrijorata.. ), ba mai mult: unul si-a tras si un pumn in ochi cand au dat fetele noastre un gol. Asadar, cazul meu nu e atat de grav…

 

Aseara am ajuns acasa tot cu intarziere si nu am prins startul meciului Germania vs. Belarus, cam primele 5 minute. M-au surprins bielorusii, chiar foarte placut. Cel putin ca atitudine au stat bine, si-au jucat cartea, in limitele posibilitatilor lor si in limitele impuse de jocul evident mai bun al nemtilor. Impresia mea a fost ca Germania s-a jucat mai degraba decat a jucat, indeosebi in prima repriza. Atunci a reusit si Belarusul sa se tina dupa ei. In momentul in care au apasat mai tare pe acceleratie, puteau norvegienii sa le puna muzica de fundal “So long, Marianne”. A fost un meci bunicel, spre bun in a doua repriza – aici referindu-ma la Germania. Belarusul ma indoiesc ca a venit cu prea multe idei de grandoare. A urmat apoi meciul dintre Spania si Ungaria, moment de crunta dezamagire pentru mine. Spaniolii au jucat execrabil, zice io adaugand ca nu au avut extrema, pe nici o parte. Extrema stanga a tras mai mult de pe inter – si asta extrem de putin! -, extrema dreapta (Rocas) a ratat cat pentru tot campionatul. Sper sa fi epuizat stocul de ratari de genul ala. Portarul Ungariei, cu un nume “tipic” maghiar – Puljezevics -, a aparat tot ce era omeneste de aparat, din pacate pentru mine care tineam cu Spania. Oricum, pacostea mea in meciul asta nu s-a numit Puljezevics, ci Rocas. Dupa pauza a jucat mai bine vreo 4-5 minute dupa care s-a stins din nou. Cred ca si-a dat la palme dupa meci de s-a invinetit… In alta ordine de idei, mi-a placut Croatia mult, Balic e bun de trecut in manuale. Chiar si putin accidentat. Tocmai citisem un interviu cu antrenorul lui de la Portland San Antonio care era ingrijorat si suparat, but… when your country needs you… *pfft*…